///**/

20 de ani de carieră, performante şi muncă asiduă! Un chirurg plastician şi microchirurg excepţional – Dr. Dragoş Zamfirescu

de | Blog | 0 comentarii

În luna Aprilie Dr. Zamfirescu împlineşte 20 de ani de chirurgie estetică, plastică şi microchirurgie reconstructivă! O carieră lungă, încununată de succes, în care s-a comprimat poate o viaţă întreagă a unui om normal, însă doar o frântură din viaţa unui chirurg. Timpul curge altfel pentru un om dedicat medicinei şi veţi vedea mai jos de ce.

Ce spune Dr. Zamfirescu despre ceea ce-l motivează? Iată:

În primul rând aș putea să vă spun de ce m-am făcut chirurg plastician – pentru că îmi place să operez lucruri delicate și dificile, pentru că îmi plac provocările profesionale, și mai ales pentru că îmi face plăcere să ajut oamenii.

Spre deosebire de alți colegi, această alegere nu a fost una planificată. Am ajuns în acest punct după un lung drum. Au fost ani de studiu și de muncă, de sacrificii materiale și personale, au fost momente când am făcut alegeri dificile privind orientarea carierei mele. Trebuie să recunosc acum, retrospectiv, că tot acest drum l-am parcurs cu o relativă ușurință, probabil pentru că am făcut totul cu mare plăcere.

Pe aceeași temă, aș mai vrea să adaug doar că una din marile mele satisfacții personale este aceea că tot acest parcurs a fost făcut urcând corect și fără scurtături toate treptele profesionale – examen național de intrare în rezidențiat, medic specialist, medic primar, doctor în medicină, postdoctorat, asistent universitar şi șef de lucrări la UMF București (până la demisia mea), Președintele Asociației Chirurgilor Plasticieni din România.”

CINE ESTE DR. ZAMFIRESU?

  • Medic Primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă (2008)
  • Doctor în Științe Medicale (2005)
  • Postdoctorat (2013)

Dezvoltare profesională postuniversitară:

  • A parcurs corect toate treptele de educație și pregătire în specialitate: examen național de intrare în rezidențiat, medic rezident, medic specialist și medic primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.

Activitate științifică:

  • 91 de articole publicate în reviste de specialitate (dintre care 18 articole ISI)
  • 2 cărți publicate în calitate de coautor împreună cu Prof Dr. Ioan Lascăr (una în format electronic)
  • 5 capitole în cărți apărute la edituri internaționale
  • 12 capitole în tratate apărute la edituri naționale
  • 347 de lucrări prezentate la congrese de specialitate (277 prim autor și 70 coautor)
  • 25 Proiecte de cercetare:
  • Un brevet național de invenție: BIOCOND NERV, tehnologie care permite regenerarea în cazuri de defecte de nervi periferici, premiat cu Medalia de Aur de la Bruxelles Innova 2013, Târgul de Inovații de la Bruxelles.
  • 5 premii naționale și 5 internaționale
  • este Președintele în Exercițiu al Asociației Chirurgilor Plastici din România

Experiența chirurgicală:

  • Are o experiență de peste 20 ani în Chirurgie Plastică, 19 ani în Microchirurgie Reconstructivă și 18 ani în Chirurgie Estetică.
  • Are peste 10 000 de ore de operații, acumulate în peste 8000 de intervenții chirurgicale, dintre care unele cu grad deosebit de dificultate sau chiar premiere naționale.
  • Premiere naționale, naționale într-o clinică privată
  • Premiere internaționale
  • Premiere naționale în microchirurgie experimentală

Vreţi să ştiţi mai multe despre intervenţiile speciale ale Dr. Zamfirescu? Click aici!

Încheiem tot cu Dr. Zamfirescu, care spune:

„Mărturisesc că mă simt extrem de norocos că practic această specialitate chirurgicală. Satisfacțiile profesionale și umane pe care ţi se oferă sunt unice și dificil de descris în cuvinte. În acest punct al carierei mele, a opera – de la folosirea lupelor chirurgicale, până la manipularea instrumentelor sub microscop, a devenit o a doua natură pentru mine.

Chirurgia Plastică reprezintă o sinteză între știință și artă, și mă consider norocos pentru că în acest fel ambele mele emisfere cerebrale se pot exprima în armonie.”

Cu siguranţă povestea continuă doborând bariere zilnic, cu dedicaţie totală paicentilor săi!

Tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian

Sindromul de tunel carpian (cunoscut și ca sindromul de canal carpian) apare atunci când nervul median este comprimat la nivelul tunelului carpian, tunel format din ligamente și oase carpiene.  Sindromul de tunel carpian se manifestă prin amorțeală, furnicături și...

Tratamentul chirurgical al ginecomastiei

Creșterea în volum a sânilor la bărbați este cunoscută și ca ginecomastie. Aceasta este cauzată de excesul de grăsime localizată la nivelul sânilor, de dezvoltarea în exces a țesutului glandular sau de o combinație între grăsime excesivă și țesut glandular.  Ce este...

Tot ce trebuie sa știi despre mărirea buzelor cu acid hialuronic

Acid hialuronic pentru buze! WOW, e o rețetă specială care face multe persoane fericite. Acidul hialuronic în buze duce la augmentarea acestora pentru un aspect mai plin și mai tânăr prin refacerea conturului (pentru a estompa liniile fine) și prin refacerea...

Reducția mamară

Ce este reducția mamară Intervenția de reducție mamară este o procedură chirurgicală în folosul pacientelor cu sâni care au aspect inestetic: sunt mari, lăsați (ptoză mamară) și grei. Prin operația de micșorare a sânilor se elimină grasimea (țesutul adipos), tesutul...

Injectări cu toxină botulinică

Injecțiile cu botox ajută la diminuarea ridurilor de pe frunte, a ridurilor dintre sprâncene și a celor de la marginea externă a ochilor. Tratamentul este rapid și eficient. Rezultatele se văd după 2-3 zile și se mențin cam jumătate de an, iar planul se poate repeta...

5 ani de botox

Ce injectări ați ales să faceți în cei 5 ani? În cei 5 ani am ales botox pentru toate cele 3 zone ale feței. Au fost dureroase? Având în vedere că mi-a fost aplicată cremă anestezică, procedura în sine nu a fost foarte dureroasă. Substanța însă îmi provoca o mică...

Blefaroplastia Inferioară

Chirurgia pleoapelor inferioare, numită și blefaroplastie inferioară este o intervenție ce îmbunătățește aspectul de la acest nivel și oferă ochilor un aspect întinerit. Spre deosebire de blefaroplatia superioară care are ca scop îndepărtarea surplusului de tegument...

Botox riduri

Botoxul este forma purificată a toxinei botulinice, o proteină produsă de bacteria anaerobă numită Clostridium Botulinum, care apare în carnea stricată și în conservele expirate. Dacă este consumată, toxina devine o otravă puternică, dar injectată în cantități mici...

Ridicare pleoape

Blefaroplastia superioară, cunoscută și ca intervenția de ridicare a pleoapelor, înlătură excesul de tegument sau de grăsime de la nivelul pleoapelor superioare, corectând astfel aspectul de „ochi căzuți”. Blefaroplastia readuce câmpul vizual la un nivel optim, poate...

Reducție mamară

Ce este hipertrofia mamară Hipertrofia mamară nu este o boală, ci o stare a sânilor: ea reprezintă creșterea excesivă în volum și în greutate a acestora. Consecința directă este întinderea și relaxarea ligamentelor care susțin glanda mamară, orecum și a pielii...