///**/

100 de mii de românii au apelat la chirurgia estetică în anul 2011

de | Blog | 0 comentarii

Peste 100 de mii de românii au apelat la chirurgia estetică, în anul 2011, pentru implanturi de păr şi silicon, dar şi pentru liposucţie sau reconstrucţie facială, potrivit unui studiu recent, realizat de Soicietatea Internaţională a chirurgilor plasticieni (SICP), citat de Daily Mail. Astfel, românii au apelat cel mai des la chirurgul plastician pentru implanturi de păr sau transplant de piele, potrivit studiului citat.

Implanturile de silicon sunt pe locul secund în topul preferinţelor românilor pentru operaţiile estetice, în timp ce reconstrucţia facială ocupă poziţia a treia, iar liposucţiile pe locul al patrulea.

Mai puţin atrăgătoare pentru români sunt intervenţiile care includ alte părţi ale corpului. Studiul, realizat pe un eşantion de 20 de mii de chirurgi din toată lumea, plaseză România pe locul 17 într-un clasament format din 26 de ţări. Potrivit medicilor participanţi la acest sondaj, aproximativ de 15 milioane de oameni şi-au făcut operaţii estetice în 2011.

Pe primele trei locuri, din punctul de vedere al numărului de intervenţii raportat la populaţie, se află Coreea de Sud, Grecia şi Italia, ţări în care majoritatea populaţiei apelează la intervenţiile chirurgicale pentru implanturi de păr şi transplant de piele. Sud-coreeni apelează cel mai des la chirurg pentru a-şi remodela chipul, astfel încât să arate mai ”europeni”. Potrivit specialiştilor de la SICP, unul din 77 de sud-coreeni îşi face o operaţie estetică.

Studiul arată că operaţiile estetice sunt făcute în funcţie de cultura ţării respective.Astfel, în Brazilia, ţară în care oamenii au dezvoltat un cult pentru plajă şi festivaluri, cele mai multe operaţii chirurgicale le-au făcut bărbaţii pentru reducerea sânilor, în timp ce braziliencele şi-au mărit posteriorul şi au apelat la reconstrucţie vaginală. Pe de altă parte, în China, Japonia şi Coreea de Sud sunt populare rinoplastiile.

Implanturile cu silicon, pentru mărire de sâni, sunt realizate cu precădere în SUA, Brazilia, Mexic, Italia şi China.

Sursa: România Liberă

Tratamentul chirurgical pentru sindromul tunelului carpian

Sindromul de tunel carpian (cunoscut și ca sindromul de canal carpian) apare atunci când nervul median este comprimat la nivelul tunelului carpian, tunel format din ligamente și oase carpiene.  Sindromul de tunel carpian se manifestă prin amorțeală, furnicături și...

Tratamentul chirurgical al ginecomastiei

Creșterea în volum a sânilor la bărbați este cunoscută și ca ginecomastie. Aceasta este cauzată de excesul de grăsime localizată la nivelul sânilor, de dezvoltarea în exces a țesutului glandular sau de o combinație între grăsime excesivă și țesut glandular.  Ce este...

Tot ce trebuie sa știi despre mărirea buzelor cu acid hialuronic

Acid hialuronic pentru buze! WOW, e o rețetă specială care face multe persoane fericite. Acidul hialuronic în buze duce la augmentarea acestora pentru un aspect mai plin și mai tânăr prin refacerea conturului (pentru a estompa liniile fine) și prin refacerea...

Reducția mamară

Ce este reducția mamară Intervenția de reducție mamară este o procedură chirurgicală în folosul pacientelor cu sâni care au aspect inestetic: sunt mari, lăsați (ptoză mamară) și grei. Prin operația de micșorare a sânilor se elimină grasimea (țesutul adipos), tesutul...

Injectări cu toxină botulinică

Injecțiile cu botox ajută la diminuarea ridurilor de pe frunte, a ridurilor dintre sprâncene și a celor de la marginea externă a ochilor. Tratamentul este rapid și eficient. Rezultatele se văd după 2-3 zile și se mențin cam jumătate de an, iar planul se poate repeta...

5 ani de botox

Ce injectări ați ales să faceți în cei 5 ani? În cei 5 ani am ales botox pentru toate cele 3 zone ale feței. Au fost dureroase? Având în vedere că mi-a fost aplicată cremă anestezică, procedura în sine nu a fost foarte dureroasă. Substanța însă îmi provoca o mică...

Blefaroplastia Inferioară

Chirurgia pleoapelor inferioare, numită și blefaroplastie inferioară este o intervenție ce îmbunătățește aspectul de la acest nivel și oferă ochilor un aspect întinerit. Spre deosebire de blefaroplatia superioară care are ca scop îndepărtarea surplusului de tegument...

Botox riduri

Botoxul este forma purificată a toxinei botulinice, o proteină produsă de bacteria anaerobă numită Clostridium Botulinum, care apare în carnea stricată și în conservele expirate. Dacă este consumată, toxina devine o otravă puternică, dar injectată în cantități mici...

Ridicare pleoape

Blefaroplastia superioară, cunoscută și ca intervenția de ridicare a pleoapelor, înlătură excesul de tegument sau de grăsime de la nivelul pleoapelor superioare, corectând astfel aspectul de „ochi căzuți”. Blefaroplastia readuce câmpul vizual la un nivel optim, poate...

Reducție mamară

Ce este hipertrofia mamară Hipertrofia mamară nu este o boală, ci o stare a sânilor: ea reprezintă creșterea excesivă în volum și în greutate a acestora. Consecința directă este întinderea și relaxarea ligamentelor care susțin glanda mamară, orecum și a pielii...