Imaginile impecabile pe care le regăsim în media, formează o tendință tot mai mare spre atingerea unor idealuri de frumusețe în care nu ne încadrăm de fiecare dată. Însă, cu ajutorul chirurgiei estetice, putem să ne conturăm o identitate vizuală cât mai apropiată de așteptările avute. Cu toate astea, este important să ne iubim așa cum suntem și să nu ne transformăm radical de dragul artei. Este necesar să știm când și unde să ne oprim cu intervențiile estetice, pentru a nu cădea în vulgaritate.

Am apelat la amabilitatea doamnei doctor Angelica Banu, pentru a afla ce întelege ea prin frumusețe și ce recomandări are pentru pacientele care doresc să își îmbunătățească anumite zone.

Î: Cum percepeți frumusețea naturală în chirurgia estetică?
R: Prin conceptul de frumusețe naturală în chirurgia estetică înteleg efectuarea oricărei intervenții chirurgicale sau nechirurgicale, cu scopul de a corecta anumite imperfecțiuni, dar cu respectarea proporțiilor, în așa fel încât să se evite rezultatele exagerate. Estetica ține de bun-simț și orice intervenție trebuie să nu depășească linia decenței. Sunt de părere că trebuie să știi când să te oprești ca să nu cazi în extrema vulgarității.

Î: Cum decurge o consultație?
R: În munca de chirurg plastician am învățat că fiecare pacient este unic, în consecință consultația este strict individualizată pe nevoile pacientului. După ascultarea dorințelor, se face o analiză detaliată a zonei studiate, se explică posibilitățile terapeutice, de la cele mai simple la cele mai complexe, se informează asupra rezultatelor care se pot obține, posibilele complicații și ce implică recuperarea post tratament. Consultația este primul factor ce stabilește relația dintre medic și pacient și reprezintă un punct de plecare esențial în atingerea rezultatelor așteptate de către acesta.

Î: Proceduri estetice vs frumusețe naturală?
R: Este bine știut că starea de bine este legată de aspectul fizic, de cât de mult ne place imaginea noastră în oglindă. Ca urmare, recomand procedurile estetice acelor pacienți care doresc să corecteze anumite imperfecțiuni legate de aspectul lor. Atâta timp cât intervenția atrage o îmbunătățire a stimei de sine, este indicat să recurgem la aceste proceduri, dar cu limita decenței.

Î: Cât de departe trebuie să mergi cu operațiile estetice?
R: Motivul cel mai des întâlnit în luarea deciziei este dorința de a ne simți bine în propria piele, de a scăpa de anumite complexe și de a căpăta încredere în noi. Urmează apoi operațiile esteticeefectuate pentru a corecta o problemă de sănătate (micșorarea sânilor la pacientele cu dureri de spate din cauza unui bust prea mare, corectarea unui nas strâmb care produce probleme de respirație, etc). Indiferent de motiv, operațiile estetice trebuie efectuate cu discernământ, fără excese, pentru obținerea unui rezultat armonios.

Î: Ce trebuie să știe un pacient înainte să apeleze la serviciile dvs.?
R: Înaintea fiecărei intervenții chirurgicale sau nechirurgicale este recomandat să te informezi corect și din surse medicale asupra acelei proceduri, să înțelegi care sunt limitele și posibilele complicații, să înțelegi că există un timp de recuperare după orice intervenție, oricât de minoră și că rezultatul definitiv post-intervenție apare de la 2 săptămâni până la un an, în funcție de complexitatea acesteia.

Adauga un comentariu

Lasă un răspuns

x

Cookie-urile ne ajută să furnizăm o experiență cât mai bună pe site. Prin utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Sunt de acord Nu sunt de acord Text politica cookie-uri Setari permisiuni Afla mai multe despre Politica noastra de cookie-uri