Sistemul a fost patentat în 1996 și primul raport științific a apărut în 1997, în Annals of Plastic Surgery [2]. În termeni simpli, acest procedeu este un pansament ocluziv din spumă poliuretanică sau material textil antibacterian conectat la o pompă electronică de vid care, prin îndepărtarea continuă a fluidelor și prin creștera fluxului sanguin către aria tratată, “forțează” o plagă (cronică, traumatică sau produsă chirurgical) să se vindece mai repede.

Aparatura și materialele consumabile ale acestui sistem sunt disponibile pe piața din România din 2010 și dr. Emanuel Albu a fost unul dintre primii medici din țară care a utilizat acest sistem (noiembrie 2010, Spitalul Universitar de Urgență, București).

Acest avans tehnologic a permis cuplarea a două intervenții care aparent nu au nimc în comun; o abdominoplastie și o reconstrucție de gambă. Abdominoplastia este o ablație electivă a excesului adipocutanant din regiunea inferioară a abdomenului efectuată în scop cosmetic. Țesuturile excizate sunt aruncate. Există însă posibilitatea ca aceste țesuturi_în special pielea_ prelucrate hidrochirugical, să servească unor scopuri reconstructive sau salvării unor extremități.

O astfel de premieră a constituit-o tratarea unei plăgi întinse a gambei produse de un accident rutier, unei paciente suferind de obezitate și diabet. În acest caz, abdominoplastia a avut ca scop principal recoltarea elegantă a unei suprafețe mari de piele având ca beneficiu secundar îmbunătățirea respirație pacientei prin reducerea greutății peretelui abdominal. Terapia cu presiune negativă a fost utilizată în toate etapele reconstrucției; la nivelul gambei, înainte și după grefare, și la nivelul abdomenului. Pacienta a putut să reia mersul după 14 zile de la reconstrucție și s-a externat vindecată la 55 zile de la accident. În ultimii 4 ani, zonele operate au rămas vindecate. Cazul a fost publicat în Journal of Medicine and Life [3].

  1. Argenta LC, Morykwas MJ, Marks MW, DeFranzo AJ, Molnar JA, David LR. Vacuum-assisted closure: state of clinic art. Plast Reconstr Surg. 2006 Jun;117(7 Suppl):127S-142S.
  2. Argenta LC, Morykwas MJ. Vacuum-assisted closure: A new method for wound control and treatment: Clinical experience. Ann. Plast. Surg. 38: 563, 1997.
  3. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4391425/
Adauga un comentariu

Lasă un răspuns

x

Cookie-urile ne ajută să furnizăm o experiență cât mai bună pe site. Prin utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Sunt de acord Nu sunt de acord Text politica cookie-uri Setari permisiuni Afla mai multe despre Politica noastra de cookie-uri