1. CE ESTE VERUCA?

Dr. Bogdan Maciuceanu: Veruca este proliferare cutanata benigna cauzata de HPV(human papilloma virus). Se cunosc peste 100 de subtipuri, fiecare cu un tropism specific-mucoasa vs tegument. Acest virus se localizeaza in straturile superficiale ale epidermului si determina cresterea si ingrosarea acestuia.

2. APARIȚIA VERUCII ESTE DATORATĂ 100% UNUI VIRUS DIN CORP SAU DATORITĂ UNUI FACTOR EXTERN?

Dr. Bogdan Maciuceanu: Verucile (negii) sunt afectiuni exclusiv virale, dar sunt implicati si factori externi (exemplu: umezeala locala care determina macerarea pielii, solutii de continuitate la nivelul tegumentului) care pot favoriza aparitia si diseminarea acestora.

3. ESTE CONTAGIOASĂ?

Dr. Bogdan Maciuceanu: Da. Transmiterea este interumana prin contact direct sau din regiuni diferite la acelasi individ (exemplu: de la deget la gura). Cele plantare se pot transmite prin incaltaminte comuna, piscine sau dusuri, sali de sport. Cele plane sunt diseminate cel mai des prin autoinoculare- barbierit. Verucile genitale sunt cele care au infectiozitatea cea mai mare, transmiterea se face cel mai frecvent prin contact sexual, dar pot avea si transmitere verticala (de la mama la fat in utero sau in timpul nasterii).

4. CUM SE MANIFESTĂ?

Dr. Bogdan Maciuceanu: In prima faza se va observa aparitia unei mici formatiunii pseudotumorale.

5. CINE ESTE PREDISPUS LA APARIȚIA VERUCILOR?

Dr. Bogdan Maciuceanu: Persoanele care au un deficit imunitar, cei care lucreaza in mediul umed, cei cu hiperhidroza palmo-plantara, copiii.

6. DE CÂTE TIPURI SUNT VERUCILE?

Dr. Bogdan Maciuceanu: Exista mai multe tipuri de veruci, recum:

  • veruca vulgara care are aspectul unui nodul cu dimensiune ce poate varia de la 1 mm la 1 cm, cu suprafata aspra, cornoasa, neregulata, poate sa apara oriunde pe corp dar cu predilectie pe dosul mainlor, periunghial, sub placa unghiala, pe pleoape (cand se pot asocia cu conjuctivita).
  • verucile plantare care apar la nivel plantar, de forma discoida, sunt adesea durereoase din cauza dezvoltarii in profunzime, deobicei la nivelul zonelor de presiune.
  • verucile anogenitale (condylomata acuminata) care initial apar sub forma unor mici papule albe care se maresc si se extind pana la aspectul unui excerscente roz-rosiatice cu suprafata de aspect conopdiform, in “creasta de cocos”.
  • verucile plane sunt mici noduli de culoarea pielii cu suprafata plana si neteda, se intalnesc in deosebi la copii, pe fata sau dosul mainilor.

7. ÎN CE ZONE ALE CORPULUI POT APĂREA?

Dr. Bogdan Maciuceanu: In principal pe tegumentele de la extremitati, organele genitale externe, laringe si mucoasa bucala.

8. CUM PUTEM TRATA VERUCILE?

Dr. Bogdan Maciuceanu: tratamentul local presupune distrugerea verucilor prin metode fizice , cel mai adesea crioterapia care se poate realiza cu azot lichid sau zapada carbonica. Azotul lichid este o substanta lichida, incolora, care prin evaporare produce inghetarea tesuturilor. Alte metode fizice de distrugere sunt: chiuretarea, laserul CO2, electrocoagularea., excizia chirurgicala in condilomatoza anogenitala difuza

Metodele chimice de distrugere sunt podofilina sub pansament ocluziv, acid lactic si salicilic in colodiu, plasturi cu acid salicilic, badijonari cu acid tricloracetic, 5-fluorouracil, imiquimod 5%.

Avand la dispozitie toate aceste metode medicul specialist va alege varinata cea mai potrivita in functie de tipul si localizare verucilor.

9. CE RISCURI POT APĂREA DACĂ NU LE TRATĂM LA TIMP?

Dr. Bogdan Maciuceanu: Avand in vedere ca verucile au infectiozitate destul de mare, acestea se pot transmite persoanelor din anturaj si se pot inmulti/mari (situatie in care sunt mai dificil de tratat), astfel este bine sa fie tratati din momentul diagnosticarii.

10. EXISTĂ RISCURI ÎN CAZUL EXTIRPĂRII ACESTEA PRIN METODA CHIRURGICALĂ?

Dr. Bogdan Maciuceanu: Nu exista niciun risc in cazul interventiei chirurgicale.

Doctor Bogdan Mircea Măciuceanu Zărnescu

MD, PhD

Adauga un comentariu

Lasă un răspuns

x

Cookie-urile ne ajută să furnizăm o experiență cât mai bună pe site. Prin utilizarea serviciilor noastre, vă exprimați acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Sunt de acord Nu sunt de acord Text politica cookie-uri Setari permisiuni Afla mai multe despre Politica noastra de cookie-uri